În prima zi în care fetița mea a fost internată la Fundeni, în același salon (6 copii și 6 adulti) stătea și un băiat de vreo 18 ani, Adi, în tratament pentru o boala hematologică, după ce aceasta revenise cu virulență. ”Donu Adi” cum i-a spus Ioana de la început a reușit să se facă simpatic pentru că în acel mediu bulversant pentru copil i-a pus o melodie de pe youtube: India, una dintre favoritele ei. ”Donu Adi” a reprezentat pentru Ioana și imaginea independenței pentru că el putea să își ia stativul cu perfuzia și să iasă, încet, pe hol. Când ”donu Adi” s-a simțit foarte rău și a fost necesară mutarea lui la un alt spital, Ioana a spus: ”Donu Adi, tot/tot, pa-pa, ni-no, ni-no”, adică domnul Adi și-a strâns tot și a plecat cu ambulanța. Domnul Adi nu a mai revenit cu ambulanta ci cu un dric, din păcate. Ioanei nu i-am mai spus asta pentru că nu știu cum aș putea să-i explic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu