am văzut-o prima oară pe Ioana-Alberta. Un bebe mic cu părul mare și care era de o frumusețe nemaivăzută. O știam de câteva luni, de când dădea cu piciorușele și mânuțele în burtica mamei atunci când avea ea chef. Dansa și adormea pe muzică, se mișca o grămadă când mama bea lapte cald și venea să o pupăcească tata: ”Pupă tata o mânuță, un picioruș, un căpuț sau un funduleț? Oare ce pupă tata?” întrebam și nici nu conta răspunsul pentru că momentul era unul minunat și incredibil. Totul a fost ireal de frumos și mă întreb și acum care este realitatea... În ziua în care s-a născut (23.07.2010) am văzut-o de mai multe ori, ultima data plângea încetișor și i-am spus: ”Iubita mea, minunea mea, te iubește tata dulceață de puișor” iar scumpetea mea a deschis doi ochișori albaștri ca cerul, s-a uitat o secundă la tata și a adormit. Ne-am dorit să îi vedem ochișorii frumoși zi de zi până o să murim, dar Dumnezeu a avut alte planuri... Ioana a adormit prima, așa cum făcea o mulțime de lucruri, PRIMA. Ne-a lăsat aici toate dorințele ei de a avea grijă de copilașii bolnavi, de a hrăni toți cățelușii și toate pisicuțele și de a nu lăsa nici o floare singură...
Astăzi Ioana ar fi împlinit 4 ani. Cifra ei preferată era 4. Ne făcuserăm planuri pentru ziua aceasta și vorbeam aproape zilnic despre ele, până în ultima zi....
Ne e dor de tine, minunea nostră, mamei îi lipsește atât de mult joaca ”de-a mama mama”.
Astăzi ar fi trebuit să își cântăm La mulți ani, Ioana! Iar tu, ai fi pus milioane de întrebări ”de ce ?”
Te iubim mult, îngeraș!
