Cum ne simtim mai aproape de Dumnezeu

Momentul in care am constientizat ca Ioana are o boala foarte grava a fost atunci cand medicul biolog de la Slatina mi-a spus ca nu mai este nici un moment de pierdut si ca trebuie sa plecam la Bucuresti. Gina intuise mai devreme, atunci cand medicul oftalmolog a cerut cu insistenta analize detaliate de sange in urgenta, insa eu credeam ca este doar o masura de precautie, nu imi imaginam ca ceva grav se poate intampla.
Am plecat,in aceeasi noapte, spre Bucuresti, dupa ce am adormit-o pe Ioana si am impachetat febril ceea ce aveam nevoie pentru ca sa nu-i lipseasca nimic. Stiam unde trebuie sa ajungem, la Institutul Clinic Fundeni, discutasem cu un medic pediatru reputat, aveam lista cu cei mai buni oncologi, medicul de familie ne-a pus in legatura cu seful clinicii iar acesta ne-a linistit, oarecum, si ne-a programat pentru ora 9. In miezul noptii, medicul de familie ne-a facut actele necesare si ne-a incurajat, era sigur ca diagnosticul preliminar, leucemie, va fi infirmat la Bucuresti. Nu mai stiu daca  dormit un pic sau am pazit-o pe Ioana, insa stiu sigur ca Gina nu a inchis un ochi. Am plecat foarte devreme, cu masina bunicilor pentru ca are portbagajul mai mare iar pe drum, cat Ioana a dormit, am trait cea mai mare frica din viata mea: frica de a ramane fara minunea vietii mele. Biologul imi spusese ca nivelul scazut al plachetelor din sange duce la spargerea vaselor de sange unul cate unul, lucru care m-a ingrozit, nici nu stiam cum sa conduc, mai incet sa nu imi trezesc fetita sau ca vantul ca sa ajungem mai repede la spital. Am fost impietrit tot drumul si m-am rugat, dandu-mi seama ca suntem in mainile lui Dumnezeu, chiar daca uneori credem altfel. Vara trecuta a fost prima oara cand Ioana a fost la mare, la un an ni s-a parut prea mica pentru un drum atat de lung, si am mers noaptea sa ii fie mai usor si sa doarma, sa nu se plictiseasca. Ioana a dormit aproape tot drumul pana la Bucuresti iar eu l-am suparat pe Dumnezeu gandind ca m-as putea obisnui cu binele: Ioana este un copil minunat, bunicul ne imprumutase masina cea noua, bunicii de la Mangalia abia asteptau sa ne faca toate poftele...
In toamna, acelasi drum era un chin, mergeam la un spital despre care auzisem ca este capatul drumului. Speram ca analizele sa spuna ca totul este o eroare, aparatul e defect, Ioana este sanatoasa...
Analizele au spus altceva iar medicii romani au fost foarte pesimisti asa incat am facut imposibilul si, cu ajutorul multor oameni minunati, am ajuns la tratament in una dintre cele mai reputate clinici din lume, Institut Gustave Roussy. Am sperat ca tratamentul Ioanei va fi asa cum spune manualul si cum ne-a prezentat doamna doctor(intamplator chiar sefa sectiei), adica 8 luni si gata.
Dumnezeu are alte planuri cu Ioana. Deoarece cele 5 cure de chimioterapie nu au avut efectul scontat, adica nu au facut sa dispara metastazele, echipa de medici a decis sa recurga la o abordare personalizata a maladiei, in sensul renuntarii la protocolul clasic in favoarea administrarii unor medicamente noi.
Ioana a urmat deja prima cura si a suportat-o bine, urmeaza a doua si apoi evaluarea tratamentului. Nu stim ce va urma, insa putem spune cu certitudine ca Ioana se simte excelent si se poarta admirabil. A inteles ca treaba ei este sa se joace si o ia foarte in serios, nu sta o clipa locului, are mereu chef de ras si a devenit independenta. Atat de independenta incat azi si-a luat singura o icoana si a sarutat-o, apoi crucea. La Craciun nu am inteles mesajul divin care ne-a fost trimis, speram ca l-am inteles pe cel de Paste, si anume ca fiecare moment petrecut cu Ioana este unic,irepetabil si este un dar de la Dumnezeu.
Vrem sa uram tuturor Un Paste fericit: parintilor, nasilor, intregii familii, prietenilor si colegilor, echipei medicale de la Institutul Fundeni, celor care ne-au ajutat sa ajungem aici.
Hristos a inviat!